Dirofilarioza – Viermele cardiac

V-ați gândit vreodată cât de periculoasă poate fi înțepătura unui țânțar pentru prietenul dumneavoastră blănos? Este cunoscut faptul că aceste insecte transmit o serie de boli mortale la oameni, însă nici animalele nu sunt în afara pericolului.

În urma înțepăturii de țânțar, ele se pot infesta cu parazitul Dirofilaria immitis, dezvoltând o boală numită dirofilarioză. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât vorbim despre un câine activ care obişnuieşte să petreacă mult timp în natură. 

Articol redactat de

Medic Veterinar

Scrie o întrebare

Ce este dirofilarioza? 

Dirofilarioza este produsă de microorganismul Dirofilaria immitis. Acesta este un vierme rotund, care se localizează în cord și vasele de sânge de la nivel pulmonar, producând în timp insuficiență cardiacă și deces.

Boala se întâlnește atât la animalele sălbatice (lupi, coioți,  vulpi, lei de mare și ratoni) cât și la animalele domestice. La animalele de companie, infecția este diagnosticată în primul rând la câini și mai rar la pisici și dihori. 

Cum se transmite? 

Boala este transmisă de țânțari. Există cel puțin 70 de specii de țânțari care pot servi drept gazdă intermediară. Aedes, Anopheles și Culex sunt genurile cele mai frecvente care acționează ca vectori. Aceștia se găsesc și la noi în țară. 

Dirofilarioza a fost semnalată în majoritatea țărilor cu climă temperată, subtropicală sau tropicală, inclusiv SUA, Canada, Australia, America Latină și Sudul Europei. Boala este întâlnită pe întreg teritoriul României, mai frecvent în zonele cu umezeală,  lacuri, păduri, unde există populații mari de țânțari. 

În cazul animalelor de companie, riscul de infecție este mai mare la câinii și pisicile crescute în aer liber. Majoritatea infecțiilor sunt confirmate la câinii de talie medie sau mare, cu vârste între 3 și 8 ani. 

Speciile de țânțari vectori dobândesc microfilaria (un stadiu larvar neonatal al parazitului) în timpul hrănirii de la un animal infectat. Odată ingerate de către țânțar, se produce transformarea microfilariilor în primul stadiu larvar (L1). Apoi, acestea eclozează în cel de-al doilea stadiu larvar (L2) și din nou, în cel de-al stadiu larvar, cel infecțios (L3) în organismul țânțarului, timp de 1-4 săptămâni, în funcție de temperatura mediului.

Când devin mature, larvele migrează către aparatul bucal al țânțarului. În momentul în care țânțarul se hrăneşte, larvele infectante pătrund în tegumentul gazdei. Acestea migrează în leziunea dată de muşcătură şi îşi continuă ciclul de viață în organismul mamiferului, unde eclozează într-un al patrulea stadiu evolutiv (L4) în 3-12 zile. După ce rămân în țesutul subcutanat, abdomen şi torace timp de aproximativ 2 luni, larvele L4 suferă ultima lor transformare în ziua 50-70 în faza de adulți tineri, care ajung în inimă şi în arterele pulmonare la interval de 70-120 zile de la momentul infecției inițiale. Ele se dezvoltă rapid, ajungând paraziți adulți cu dimensiuni de 15-25 cm.

Femele adulte încep să producă larve (microfilarii)  începând cu 6 luni post infecția inițială, larve care ajung in circulația generală. Numărul de microfilarii circulante nu se corelează cu numărul femelelor adulte. Paraziții adulți trăiesc 3-5 ani, în timp ce microfilariile pot supraviețui până la 2 ani în organismul câinelui, timp în care țânțarul se poate infecta în timpul hrănirii, reluându-se în acest fel ciclul biologic. 

Simptome

În general, simptomele nu apar mai devreme de 6-7 luni de la momentul infecție inițiale. Din tabloul clinic al bolii pot face parte simptome precum:

  • Tuse
  • Intoleranță la efort
  • Întârzieri în creştere
  • Dispnee (respirație dificilă)
  • Sincopă
  • Hemoragii nazale
  • Ascită (acumularea de lichid în abdomen). 

Severitatea simptomelor  se corelează cu numărul paraziților, răspunsul imunologic, durata infecției şi nivelul de activitate al câinelui. La câinii sedentari, semnele sunt aproape insesizabile, chiar dacă încărcătura parazitară poate fi înaltă. La câinii cu dirofilarioză, creșterea spectaculoasă a nivelului de activitate, de exemplu în timpul sezonului de vânătoare, duce la apariția unor simptome evidente. 

Din punct de vedere clinic, câinii pot fi clasificați în pacienți cu risc scăzut şi pacienți cu risc crescut, în funcție de încărcătura parazitară, starea de sănătate a animalului şi stilul de viață. Câinii în vârstă de 5-7 ani au riscul cel mai mare pentru o încărcătură parazitară masivă. Existența altor factori concomitenți (de exemplu, afecțiuni preexistente la nivelul plămânilor, cordului sau altor organe) influențează evaluarea riscului. Gradul de limitare a activității fizice în timpul perioadei de recuperare este un alt factor care trebuie luat in considerare. 

Diagnostic şi stadializare

Detectarea antigenelor este metoda de diagnostic recomandată pentru câinii asimptomatici sau când se verifică o suspiciune de dirofilarioză. Testarea antigenică este metoda de diagnostic cu cea mai mare sensibilitate şi specificitate disponibilă pentru medicii veterinari. Practic, metoda detectează prezența paraziților adulți, de aceea momentul testării este decisiv. În general, se recomandă efectuarea la aproximativ 7 luni după o posibilă expunere, acesta fiind timpul necesar larvei infectante să ajungă parazit adult. 

Testarea antigenelor sau microfilariilor la un câine înainte ca acesta să împlinească vârsta de 6 luni este inutilă. 

Pentru a garanta absența unei infecții dobândite anterior, câinii tineri sau cei care nu au primit anterior profilaxie împotriva dirofilariozei, vor fi testați după 6-7 luni de la inițierea profilaxiei. După aceea, sunt recomandate testări anuale pentru detectarea antigenelor. 

Odată obținut un rezultat pozitiv, medicul veterinar va recomanda efectuarea unui set complet de investigații în vederea stabilirii stadiului bolii.

Aceste investigații pot include:

  • Test pentru evaluarea prezenței/încărcăturii cu microfilarii, prin examinarea unei picături de sânge la microscop
  • Analize de sânge care să cuprindă cel puțin o hemoleucogramă şi o biochimie sangvină
  • Sumar de urină
  • Radiografie de torace
  • Ecocardiografie şi consult cardiologic complet.

Corelând rezultatul acestor analize cu examenul clinic amănunțit al câinelui, medicul veterinar va încadra pacientul într-unul din cele patru stadii. 

Stadiul bolii Simptome
I Asimptomatic sau cu simptome minore precum tuse manifestata foarte rar.
II Tuse uscată, intoleranță la efort fizic.
III Condiție fizică proastă, slabire, pierderea masei musculare, intoleranță la efort, dispnee, ascită, insuficiență cardiacă.
IVSindrom caval. Numărul mare de paraziți blochează fluxul de sânge către inimă.  Stadiu foarte avansat, imposibil de tratat medicamentos. Se poate interveni chirurgical pentru extragerea viermilor, însă prognosticul este rezervat. 

Cum se trateazã?

Odată încadrat într-una din aceste clase, medicul veterinar va elabora un plan de tratament, adaptat fiecărui pacient. Planul de tratament va ține de cont şi de prezența bacteriei Wolbachia pipiens care trăieşte în corpul parazitului şi care influențează gravitatea simptomelor. 

Tratamentul are ca obiective principale:

  • Eliminarea paraziților adulți din cord şi arterele pulmonare
  • Minimizarea efectelor secundare produse de existența/moartea paraziților. 
  • Eliminarea larvelor circulante de Dirofilaria immitis

    Astfel, în funcție de stadiul bolii, tratamentul poate include: 
  • Doxiciclină – acesta este un antibiotic ce se va administra pe o perioadă de 30 zile 
  • Un microfilaricid (medicament pentru îndepărtarea larvelor circulante) ce se va administra lunar pe o perioadă de cel puțin 12 luni
  • Un adulticid (medicament pentru îndepărtarea viermilor adulți). Singurul adulticid disponibil pentru tratamentul dirofilariozei este melarsomina, eficientă împotriva paraziților maturi şi imaturi de ambele sexe. Acest medicament este mai greu accesibil în România. Decizia de a administra melarsomină se face cu o evaluare anterioară  riguroasă a pacientului, în conformitate cu protocoale bine stabilite. În general, se preferă protocolul recomandat de American Heartworm Society. Cel mai important efect advers este tromboembolismul ca urmare a morții paraziților. 
  • Corticosteroizi
  • Medicație adjuvantă: protectoare hepatice, vitamine, antioxidanți, medicație pentru îmbunătățirea funcției cardiorespiratorii. 

În cazurile ce prezintă simptomatologie gravă la momentul diagnosticării,  se recomandă spitalizare şi stabilizare, înainte de începerea tratamentului propriuzis. În sindromul de venă cavă (stadiul IV), îndepărtarea chirurgicală a paraziților din cord este necesară pentru salvarea vieții animalului. 

Cum se previne dirofilarioza?

Boala poate fi prevenită în totalitate prin administrarea unor medicamente numite macrolide (ivermectină, milbemicină, moxidectină, selamectină). Acestea au profil de siguranță şi sunt eficiente, însă este obligatorie consultarea medicului veterinar pentru a stabili o schemă de prevenție. 

Tratamentul profilactic la câinii din zonele de risc trebuie început la vârsta de 6-8 săptămâni.

Nu este necesară testarea la această vârstă. Când profilaxia se începe după vârsta de 7 luni, este necesară efectuarea unui test antigenic şi a unui test de microfilarii, urmat de alt test antigenic 6-7 luni mai tarziu. Aceste serii de teste ajută la identificarea infecțiilor asimptomatice. 

Se recomandă efectuarea profilaxiei pe tot parcursul anului. După vindecare, câinii se pot reinfesta oricând, de aceea este obligatorie stabilirea unei scheme de prevenție pentru tot restul vieții. 

Întrebări frecvente despre dirofilarioză

1. Dirofilarioza se poate transmite de la câine la om?

Nu. Boala poate fi transmisã doar de cãtre țânțarii purtatori de microfilarii. În cazuri excepționale, transmiterea este semnalată la oameni, însă ciclul biologic nu este parcurs în totalitate, iar viermii nu ajung în cord. 

2. Unul din câinii mei a fost diagnosticat cu dirofilarioză. Poate transmite şi celorlalte animale din gospodărie? 

Nu. Boala nu se transmite în mod direct de la un animal la altul, ci doar prin intermdiul țânțarilor infectați cu microfilarii. Chiar dacă un țânțar înțeapă un câine bolnav şi apoi unul sănătos, tot nu se va transmite, deoarece larvele au nevoie să petreacă o perioadă de până la 4 săptămâni în corpul țânțarului pentru a se transforma în stadiul infestant L3.

3. Cățeluşa mea gestantă a fost diagnosticată cu dirofilarioză. Poate transmite boala puilor?

Cățeii proveniți din mame purtătoare de D. immitis pot avea larve (microfilarii) în sânge la naştere. Ele nu se vor dezvolta, nu vor trece în stadiul de vierme adult şi vor dispărea din circulație în 1-2 ani, dacă nu se intervine cu medicație microfilaricidă mai devreme. Teoretic, dacă sunt ingerate de țânțari, îşi pot continua dezvoltarea în corpul țânțarului şi pot servi drept rezervor de infecție pentru alți câini. 

4. Câinelui meu i s-a efectuat un test de microfilarii, prin examinarea unei picături de sânge la microscop şi rezultatul a fost pozitiv. Mai este necesară testarea antigenică?

Da, testarea antigenică este obligatorie pentru stabilirea speciei de Dirofilaria. Examenul microscopic direct al sângelui nu diferențiază larvele de Diroilaria immitis de cele ale parazitului Dirofilaria repens. Acesta din urmă are altă localizare, alt comportament biologic şi ca atare, alt protocol terapeutic. 

5. Care este cea mai eficientă metodă de a preveni dirofilarioza într-o zonă cu multe cazuri şi populații mari de țânțari?

În zonele endemice, se recomandă administrarea unui medicament din grupa macrolidelor, lunar, o dată pe lună, tot timpul anului. Suplimentar, puteți aplica zgărzi antiparazitare, spray-uri sau soluții spot-on cu efect repelent asupra țânțarilor. Consultați medicul veterinar pentru alegerea celor mai sigure produse pentru cățelul dumneavoastră şi nu uitați să efectuați testarea antigenică şi de microfilarii înainte de a începe schema de profilaxie. Totodată, informați-vă despre toate bolile transmise de vectori din zona dumneavoastră (babesioză, erlichioză, anaplasmoză, boala Lyme etc) şi elaborați împreună cu medicul veterinar un plan de prevenție. Este infinit mai simplu să previi decât să tratezi!


 

[1] Msdvetmanual [2] Cliniciansbrief [3] Merckvetmanual

Scroll to Top